A (nu) pierde trenul

Cred ca vorbesc cam des in ultima vreme de un singur lucru: traieste clipa. 

Astazi privesc totul din alta perspectiva: a (nu) pierde trenul - e o vorba de cand lumea... si nu pot sa nu ma intreb: daca tot visand asa, nu pierdem trenuri importante. Doar pentru ca ne este teama sa urcam in ele, doar pentru ca nu stim cum sunt si ne e teama de necunoscut, pentru ca nu vedem trenul din fata noastra, pentru ca avem impresia ca ne va astepta o viata intreaga, pentru ca avem incredere ca nu putem gresi.

Facem planuri ca ne vom asteptam 5 ani. Facem planuri ca abia la 28 de ani ne casatorim. Facem planuri ca ne focusam pe viata profesionala pana la 30 de ani. Facem planuri ca ne distram, pentru ca ne permite varsta. Dar strica daca te distrezi cu persoana iubita langa tine? Strica daca te bucuri de nebunii cu persoana iubita alaturi? Strica daca impartim nebunia in cupluri? Strica daca te bucuri de mare alaturi de un amic foarte bun?

De ce sa nu putem fi deschisi, independenti, nebuni, sa traim clipa impreuna? Doar pentru ca unora le este frica de angajamente? Sau pentru ca unora de este frica sa riste? Sau doar pentru ca ne sperie necunoscutul?

Eu ca spun, din experienta proprie, ca se poate. Se pot imbina. Toate. Si se poate trai clipa. Cu oricine langa tine. Depinde doar de tine. Fa-ti curaj si suna-l. Fa-ti curaj si invit-o la o cafea. Trebuie sa avem curaj sa ne invitam la un rasarit de soare la mare. Uneori, o zi noua va poate surprinde in cele mai frumoase ipostaze.

Ne impiedicam prea des in reguli, in frici, in neintelegi... eu as da orice sa nu pierd nici un tren vreodata. Nu am regrete in viata. De ce as incepe acum? Asa ca eu o sa-l sun!

Kidu