Pentru ca astazi mi s-a tot bagat acest cuvant pe gat. Pentru ca astazi am decis sa scriu un post personal pe blog, nu unul la care se raporteaza fetele mele neaparat. Pentru ca astazi mi s-a intamplat dupa mult timp sa mi se inchida gura sau sa am o semi "futere" intelectuala cu un tip. Pentru ca azi m-a deranjat ca cineva isi permite sa face jocuri de training/coaching pe mine... Pentru ca sunt blank acum si nu stiu ce sa zic.
Sincer ma asteptam sa ma intorc acasa astazi, dupa zile pline de evenimente in care sa am ce scrie. Pentru ca speram ca voi vorbi cu fetele mele si voi gasi inca un subiect interesant de dezbatut. Dar azi... e bine acum nu am nimic in cap. Adica am, dar nu o pot scrie.
Asadar, pentru ca sunt puzzled si pentru ca nu stiu ce sa spun absolut deloc, acesta este un post despre... nimic :) Cred... (doar daca nu interpreteaza cineva anume intr-un anumit fel...)
PS: Astazi am descoperit ca eu nu imi pot face scenarii in cap. Si nu prea imi setez asteptari. Eu nu ma vad langa un tip sau nu ma vad in pat cu el, nu pentru ca n-as vrea, ci pentru ca mintea mea se blocheaza... din speriat sa nu mi-o iau iar... In schimb, cred ca sufar de post-scenarism... ca sa zic asa. Analizez prea mult ce-am facut, dupa ce evenimentele s-au intamplat. Si imi fac mustrari de constiinta sau nu. Dar nu ma pot opri din analizat post-evenimente.
duminică, 10 ianuarie 2010
vineri, 8 ianuarie 2010
Baietii...
Cica o data cu varsta vine maturitatea... sau se mai destupa lumea la cap. Dar se pare ca o data cu varsta multi "baieti" (am zis eu ca nu sunt demni de "barbati") nu se schimba deloc, raman la acelasi reguli pe care le-am tot blestemat anul trecut si se "joaca" la fel de urat ca si specimenele mai tinere...
Toata saptamana mi-a stat cu ideea de "varsta", diferente de varsta intr-o relatie etc. Luni am sperat ca sunt mai "altfel" daca sunt nitel mai mari in varsta - eram plina de speranta si incredere. Marti am primit cea mai tare intrebare: "daca o sa vrea copii, pentru ca are o varsta...?" - moment in care m-am panicat. Miercuri mama s-a gasit comentand prin casa ca i-ar placea la nebunie sa-i aduc pe cineva mai mare (maxim 10 ani), pentru ca o sa fie cu capul mai pe umeri - ceea ce m-a lasat paf, iar azi, cand eram plina de speranta si tineam de regula "ai incredere in tine, inainte de ceilalti", ne zice Mira de ceea ce i s-a intamplat ei cu ultima "achizitie".
Ceea ce am aflat de la Mira mi-a schimbat toate conceptiile: nu conteaza varsta. Se comporta la fel de copilareste. Si mi-am dat seama ca eu toata saptamana m-am concentrat pe un aspect mult prea putin important: varsta. De fapt trebuia sa analizez in continuare comportamentul baietilor. Un prieten foarte bun imi spune ca inseala oricand prinde ocazia, pentru ca... arata bine fetele. Altul se poarta extrem de imatur si ocoleste posibilele fete care i-ar fi bune de "intalnit" macar, fara un motiv solid in spate. Iar asta (ca altfel nu-i pot spune) al Mirei ii spune ca nu s-a mai vazut cu ea in vara, pentru ca era ea prea insistenta sau prea dura.
Sincer, sunteti nebuni? Suntem disperate, insistente sau dure tot din cauza voastra! Undeva in cursul propriei istorii, fiecare fata a fost macar o data ranita. Grav! Ori ne-ati inselat, ori ni s-a reprosat ca suntem prea insistente, ori ca nu ne pasa, ori ca nu ne aratam sentimentele prea des, ori ca suntem prea exate pe profesional, ori ca suntem prea dure etc!!! Din cauza voastra suntem asa! Daca ati avea rabdare si taria sa ne invitati la un suc, sa ne cunoasteti mai bine, sa stati sa construiti impreuna cu noi, poate ca ar fi sanse sa iasa relatiile!
Nu mi se pare corect sa stai pe margine si sa acuzi, fara sa-ti asumi o responsabilitate din proces. Orice am face e gresit, niciodata nu e bine sau mereu e loc de comentat... logic ca nu va fi niciodata bine sau perfect, dar v-ati gandit vreodata sa incercati sa imbunatatiti cumva "procesul"?
Toata saptamana mi-a stat cu ideea de "varsta", diferente de varsta intr-o relatie etc. Luni am sperat ca sunt mai "altfel" daca sunt nitel mai mari in varsta - eram plina de speranta si incredere. Marti am primit cea mai tare intrebare: "daca o sa vrea copii, pentru ca are o varsta...?" - moment in care m-am panicat. Miercuri mama s-a gasit comentand prin casa ca i-ar placea la nebunie sa-i aduc pe cineva mai mare (maxim 10 ani), pentru ca o sa fie cu capul mai pe umeri - ceea ce m-a lasat paf, iar azi, cand eram plina de speranta si tineam de regula "ai incredere in tine, inainte de ceilalti", ne zice Mira de ceea ce i s-a intamplat ei cu ultima "achizitie".
Ceea ce am aflat de la Mira mi-a schimbat toate conceptiile: nu conteaza varsta. Se comporta la fel de copilareste. Si mi-am dat seama ca eu toata saptamana m-am concentrat pe un aspect mult prea putin important: varsta. De fapt trebuia sa analizez in continuare comportamentul baietilor. Un prieten foarte bun imi spune ca inseala oricand prinde ocazia, pentru ca... arata bine fetele. Altul se poarta extrem de imatur si ocoleste posibilele fete care i-ar fi bune de "intalnit" macar, fara un motiv solid in spate. Iar asta (ca altfel nu-i pot spune) al Mirei ii spune ca nu s-a mai vazut cu ea in vara, pentru ca era ea prea insistenta sau prea dura.
Sincer, sunteti nebuni? Suntem disperate, insistente sau dure tot din cauza voastra! Undeva in cursul propriei istorii, fiecare fata a fost macar o data ranita. Grav! Ori ne-ati inselat, ori ni s-a reprosat ca suntem prea insistente, ori ca nu ne pasa, ori ca nu ne aratam sentimentele prea des, ori ca suntem prea exate pe profesional, ori ca suntem prea dure etc!!! Din cauza voastra suntem asa! Daca ati avea rabdare si taria sa ne invitati la un suc, sa ne cunoasteti mai bine, sa stati sa construiti impreuna cu noi, poate ca ar fi sanse sa iasa relatiile!
Nu mi se pare corect sa stai pe margine si sa acuzi, fara sa-ti asumi o responsabilitate din proces. Orice am face e gresit, niciodata nu e bine sau mereu e loc de comentat... logic ca nu va fi niciodata bine sau perfect, dar v-ati gandit vreodata sa incercati sa imbunatatiti cumva "procesul"?
miercuri, 6 ianuarie 2010
Crede si asteapta
Se zice ca nu te vei implica intr-o relatie noua pana cand nu termini cu toate din trecut. Se spune ca atunci cand astepti cu nerabdare sa ai pe cineva, nu vei avea prea curand. Se spune ca te vei implica intr-o relatie noua atunci cand te astepti mai putin.
Si totusi... se spune, se spune bla bla bla... Cine spune? Cine spune? Si de unde stie acel cineva ca asa va fi si in cazul tau? Sau de ce trebuie sa fie asa? Si sincer, desi poate tindeam sa cred si eu aceste "se spune", nu mai cred. De peste 6 luni nu-mi pasa de nici un baiat in mod exceptional, am trecut peste toate fostele relatii si cu siguranta nu astept cu nici o nerabdare sa ma invite vreunul la vreun suc. Si ei bine, nici unul nu s-a lipit de mine in ultimele luni.
Pe de cealalta parte, este stresant cand esti singur o perioada de cateva luni si cand prietenii incep sa te cupleze, sa-ti aranjeze intalniri, sa-ti spuna zilnic "o sa cunosti si tu pe cineva curand... meriti". Te simti de parca ai dat anunt la matrimoniale la fiecare iesire cu prietenii: "hai mey... esti tanara, ai 23 de ani, studenta la master, experienta de munca, stii sa gatesti, arati bine, esti inteligenta..." Sau mai sunt acele situatii in care prietenii tai spera atat de mult ca vei avea o relatie, incat isi inchipuie la fiecare gest de-al persoanelor de sex opus facute in jurul tau ca vei incepe o relatie cu acea persoana.
Ce sa mai zic ca in ultima vreme mi se tot subliniaza "crede" si "asteapta". Dar mi se pare ca aceste actiuni sunt exagerate. Vorbeam aseara cu un prieten foarte drag: undeva in primele (maxim) 3 relatii, vei fi dezamagit/ranit etc, motiv pentru care pe viitor nu te vei mai deschide la fel de usor sau nu vei mai fi acelasi/aceeasi in urmatoarele relatii. Si tocmai din cauza experientelor anterioare, am invatat sa nu mai "credem" si sa nu mai "asteptam". Nu mai credem absolut deloc in dragoste, in inocenta, puritate etc... Si cu siguranta nu asteptam, pentru ca am fost invatate sa luptam foarte tare pentru ceea ce vrem.
Si totusi, se pare ca totul se rezuma la speranta. Speranta care moare ultima, pentru ca asa se spune. Cica. Sau pentru ca asa este de cand lumea. Dar oare de ce ne continuam viata bazandu-ne in continuare pe etichetele societatii sau pe ceea ce se spune? De ce nu schimbam ceea ce nu ne convine? Oare de fapt inca "credem" si "asteptam" ?
Si totusi... se spune, se spune bla bla bla... Cine spune? Cine spune? Si de unde stie acel cineva ca asa va fi si in cazul tau? Sau de ce trebuie sa fie asa? Si sincer, desi poate tindeam sa cred si eu aceste "se spune", nu mai cred. De peste 6 luni nu-mi pasa de nici un baiat in mod exceptional, am trecut peste toate fostele relatii si cu siguranta nu astept cu nici o nerabdare sa ma invite vreunul la vreun suc. Si ei bine, nici unul nu s-a lipit de mine in ultimele luni.
Pe de cealalta parte, este stresant cand esti singur o perioada de cateva luni si cand prietenii incep sa te cupleze, sa-ti aranjeze intalniri, sa-ti spuna zilnic "o sa cunosti si tu pe cineva curand... meriti". Te simti de parca ai dat anunt la matrimoniale la fiecare iesire cu prietenii: "hai mey... esti tanara, ai 23 de ani, studenta la master, experienta de munca, stii sa gatesti, arati bine, esti inteligenta..." Sau mai sunt acele situatii in care prietenii tai spera atat de mult ca vei avea o relatie, incat isi inchipuie la fiecare gest de-al persoanelor de sex opus facute in jurul tau ca vei incepe o relatie cu acea persoana.
Ce sa mai zic ca in ultima vreme mi se tot subliniaza "crede" si "asteapta". Dar mi se pare ca aceste actiuni sunt exagerate. Vorbeam aseara cu un prieten foarte drag: undeva in primele (maxim) 3 relatii, vei fi dezamagit/ranit etc, motiv pentru care pe viitor nu te vei mai deschide la fel de usor sau nu vei mai fi acelasi/aceeasi in urmatoarele relatii. Si tocmai din cauza experientelor anterioare, am invatat sa nu mai "credem" si sa nu mai "asteptam". Nu mai credem absolut deloc in dragoste, in inocenta, puritate etc... Si cu siguranta nu asteptam, pentru ca am fost invatate sa luptam foarte tare pentru ceea ce vrem.
Si totusi, se pare ca totul se rezuma la speranta. Speranta care moare ultima, pentru ca asa se spune. Cica. Sau pentru ca asa este de cand lumea. Dar oare de ce ne continuam viata bazandu-ne in continuare pe etichetele societatii sau pe ceea ce se spune? De ce nu schimbam ceea ce nu ne convine? Oare de fapt inca "credem" si "asteptam" ?
marți, 5 ianuarie 2010
Legile lui...
Uneori mi se pare ca exista cineva acolo sus care se distreaza pe seama noastra. Desi m-am obisnuit de ceva vreme cu aceste distractii, pot spune ca astazi m-a luat total prin surprindere.
M-am gatit sa ajung la munca azi, dupa niste zile super, si desi ma gateam, uitasem pentru ce. Nu o mai faceam ca sa-l impresionez pe Freddie si cu siguranta nici ca sa ma simt eu mai bine. Si nici nu-mi trecea prin minte ca eu ma gateam. De fapt ma simteam bine, ma simteam eu, ma simteam superba... Si cred ca stiu si cui ii datorez asta :)
Si imediat cum intru in sedinta, ceva mi-a oprit inima in loc. Mi-am dat seama ca nu-mi mai pasa de Freddie, ca am cu totul altceva (ce nici n-ar trebui sa am) in minte si... exact atunci Freddie marturiseste ca s-a despartit de "fosta". Cu o fractiune de secunda inainte mi-am dat seama ca daca eu am constientizat ca nu-mi mai pasa, cu siguranta el va marturisi ca e singur. Si asa a si fost... caci asa sunt legile...
Si imediat mi-am dat seama ca postul anterior este discutabil si ca poate am fost prea explicita... Astfel ca in cursul acestei zile au inceput sa ma sune toti prietenii sa-l comenteze. Ca e super misto, ca se bucura, ca e bine, ca... Dar de ce comentati o idee generala, o idee care s-ar aplica unor 5 fete care sunt prietene si care... uneori trecand prin lucruri comune, nasc niste idei de blog? Da, postul anterior este inspirat si din experienta mea, dar poate nu doar de acolo...
Legile sunt facute doar ca sa faca misto de tine, ca sa comenteze situatiile tampite sau ciudate, ca sa te puna in incurcatura sau ca sa le incalci. Dar viata bate filmul si pana la urma de ce sa-ti fie frica s-o inviti la un suc bazandu-te pe vreo diferenta de varsta, pe vreo experienta anterioara gresita sau mai putin buna sau pe faptul ca ai dat-o in bara cu ea inainte? Sau poti spune ca viata este ca un joc de poker: ti se dau 2 carti... tu decizi cum joci mana. Poate castigi cu o pereche de doiari, desi poate crezi ca n-ai avea sanse. Astazi nu am nici o intrebare, ci doar o constatare: daca nu joci mana pe care o ai, niciodata nu vei afla ce ai pierdut. Si cred ca a zis-o foarte bine Mark Twain:
M-am gatit sa ajung la munca azi, dupa niste zile super, si desi ma gateam, uitasem pentru ce. Nu o mai faceam ca sa-l impresionez pe Freddie si cu siguranta nici ca sa ma simt eu mai bine. Si nici nu-mi trecea prin minte ca eu ma gateam. De fapt ma simteam bine, ma simteam eu, ma simteam superba... Si cred ca stiu si cui ii datorez asta :)
Si imediat cum intru in sedinta, ceva mi-a oprit inima in loc. Mi-am dat seama ca nu-mi mai pasa de Freddie, ca am cu totul altceva (ce nici n-ar trebui sa am) in minte si... exact atunci Freddie marturiseste ca s-a despartit de "fosta". Cu o fractiune de secunda inainte mi-am dat seama ca daca eu am constientizat ca nu-mi mai pasa, cu siguranta el va marturisi ca e singur. Si asa a si fost... caci asa sunt legile...
Si imediat mi-am dat seama ca postul anterior este discutabil si ca poate am fost prea explicita... Astfel ca in cursul acestei zile au inceput sa ma sune toti prietenii sa-l comenteze. Ca e super misto, ca se bucura, ca e bine, ca... Dar de ce comentati o idee generala, o idee care s-ar aplica unor 5 fete care sunt prietene si care... uneori trecand prin lucruri comune, nasc niste idei de blog? Da, postul anterior este inspirat si din experienta mea, dar poate nu doar de acolo...
Legile sunt facute doar ca sa faca misto de tine, ca sa comenteze situatiile tampite sau ciudate, ca sa te puna in incurcatura sau ca sa le incalci. Dar viata bate filmul si pana la urma de ce sa-ti fie frica s-o inviti la un suc bazandu-te pe vreo diferenta de varsta, pe vreo experienta anterioara gresita sau mai putin buna sau pe faptul ca ai dat-o in bara cu ea inainte? Sau poti spune ca viata este ca un joc de poker: ti se dau 2 carti... tu decizi cum joci mana. Poate castigi cu o pereche de doiari, desi poate crezi ca n-ai avea sanse. Astazi nu am nici o intrebare, ci doar o constatare: daca nu joci mana pe care o ai, niciodata nu vei afla ce ai pierdut. Si cred ca a zis-o foarte bine Mark Twain:
"Twenty years from now you will be more disappointed by the things that you didn't do than by the ones you did do. So throw off the bowlines. Sail away from the safe harbor. Catch the trade winds in your sails. Explore. Dream. Discover."(Mark Twain)
luni, 4 ianuarie 2010
Varsta
Incepem sa ajungem la varsta la care in cercul nostru de prieteni se invart si baieti mai in varsta (cuvantul barbati mi se pare nepotrivit - sunt doar niste baieti nitel mai caliti prin ale vietii). Varsta care nu e mare, nu e nici mica, diferentele de varsta nu sunt atat de mari, dar lumea comenteaza. Si chiar noi comentam sau judecam, fara sa ne dam seama.
Faptul ca in cercul de prietenii ai persoane mai mari decat tine cu peste 5 ani e deja interpretabil. Daca ai si sari la stadiul de "relatie", deja... incep comentariile, fricile sau cine stie ce. Initial e ok; pare ca ambele parti au ce lua din respectiva "relatie" de prietenie. Si cand incep sa se converseze mai mult, cand lumea incepe sa observe vreo tensiune, atunci incep comentariile si intrebarile. Oare e bine? Oare el vrea sa fie cu mine? Dar de ce s-ar uita ea la unul ca mine? Si ce-ar zice lumea? Dar oare ne-am potrivi la personalitate? Oare n-o voi ingradi din vreo distractie a varstei? Oare ce-ar zice parintii? Si multe alte intrebari foarte foarte ciudate si fara sens.
Toata situatia este explicata de educatia pe care ai primit-o de la parinti. Cand erai mica, parintii condamnau foarte usor o relatie pe care o aveai cu o persoana cu o varsta mai mare decat a ta. Pentru ca erai mica si pentru ca atunci nu era ok. Din pacate, multi ramanem cu acele idei in cap si dupa, cand mai crestem in varsta si cand poate ar fi ok. Nu trebuie sa mentionez tonele de exemple de relatii reusite intre persoane cu o diferenta mai mare de 5 ani intre varstele lor.
Si totusi, indiferent asta, in continuare parca nu te poti bucura pana la capat de o relatie de genul asta, mai ales daca pleci de la asemenea prejudecati. Iti vine sa-i dai un sms sa-i zici ca intamplator la tine in casa s-a facut crema de zahar ars, ceea ce vroia si el in urma cu cateva ore. Dar iti dai seama ca se va interpreta si taci.
Sau o dai in celalalt tip de situatii: el tine minte ca vroiai sa mergi intr-un anumite bar si te invita acolo cu prima ocazie; sau ajungi acasa si el iti da un mesaj in care te intreaba o chestie banala, si dupa aceea la fiecare sonerie de mesaj speri ca e el. Si atunci iti dai seama ca e prea tarziu. Daca relatia nu s-a stricat deja sau nu s-a pierdut totul, acela e momentul in care ar trebui sa-i marturisesti totusi ca e o persoana cu care iti place sa stai de vorba mai mult :P
De ce sa tii cont de un lucru atat de superficial ca varsta intr-o relatie? Nu varsta face omul, ci experientele, actiunile, calitatile etc. Si indiferent ca stim asta, in momentul in care ne place de un el, ne intrebam automat: "cati ani are?"
Faptul ca in cercul de prietenii ai persoane mai mari decat tine cu peste 5 ani e deja interpretabil. Daca ai si sari la stadiul de "relatie", deja... incep comentariile, fricile sau cine stie ce. Initial e ok; pare ca ambele parti au ce lua din respectiva "relatie" de prietenie. Si cand incep sa se converseze mai mult, cand lumea incepe sa observe vreo tensiune, atunci incep comentariile si intrebarile. Oare e bine? Oare el vrea sa fie cu mine? Dar de ce s-ar uita ea la unul ca mine? Si ce-ar zice lumea? Dar oare ne-am potrivi la personalitate? Oare n-o voi ingradi din vreo distractie a varstei? Oare ce-ar zice parintii? Si multe alte intrebari foarte foarte ciudate si fara sens.
Toata situatia este explicata de educatia pe care ai primit-o de la parinti. Cand erai mica, parintii condamnau foarte usor o relatie pe care o aveai cu o persoana cu o varsta mai mare decat a ta. Pentru ca erai mica si pentru ca atunci nu era ok. Din pacate, multi ramanem cu acele idei in cap si dupa, cand mai crestem in varsta si cand poate ar fi ok. Nu trebuie sa mentionez tonele de exemple de relatii reusite intre persoane cu o diferenta mai mare de 5 ani intre varstele lor.
Si totusi, indiferent asta, in continuare parca nu te poti bucura pana la capat de o relatie de genul asta, mai ales daca pleci de la asemenea prejudecati. Iti vine sa-i dai un sms sa-i zici ca intamplator la tine in casa s-a facut crema de zahar ars, ceea ce vroia si el in urma cu cateva ore. Dar iti dai seama ca se va interpreta si taci.
Sau o dai in celalalt tip de situatii: el tine minte ca vroiai sa mergi intr-un anumite bar si te invita acolo cu prima ocazie; sau ajungi acasa si el iti da un mesaj in care te intreaba o chestie banala, si dupa aceea la fiecare sonerie de mesaj speri ca e el. Si atunci iti dai seama ca e prea tarziu. Daca relatia nu s-a stricat deja sau nu s-a pierdut totul, acela e momentul in care ar trebui sa-i marturisesti totusi ca e o persoana cu care iti place sa stai de vorba mai mult :P
De ce sa tii cont de un lucru atat de superficial ca varsta intr-o relatie? Nu varsta face omul, ci experientele, actiunile, calitatile etc. Si indiferent ca stim asta, in momentul in care ne place de un el, ne intrebam automat: "cati ani are?"
duminică, 3 ianuarie 2010
Un an nou...
Cand numaram la miezul noptii secundele pana la anul nou, am inchis ochii si am simtit cum se spulbera toate greselile si toate porcariile anului 2009. Si astazi, pentru ca ninge, simt cum se aseaza un strat nou, strat care va ajuta la noua fundatie.
Dupa un an plin de lucruri rele, urate, dureroase si... persoane cu intentii nu tocmai bune, mi-am dat seama ca nu apreciam fericirea care trebuia. Ajungem sa cautam fericirea in persoana iubita, ajungem sa o cautam intr-un singur loc, dupa care ne punem toate sperantele ca acea fericire va fi cea suprema. Si de fapt nu este. Ori nu este suficienta, pentru ca vrei mult mai mult, ori nu este adevarat pentru tine.
Am cautat 1 an intreg perfectiunea in tot ceea ce vroiam/faceam, fara sa-mi dau seama ca nu vreau perfectiunea si cu siguranta am uitat sa fiu fericita. Fericirea trebuie cautata in tot ceea ce este in jurul tau. Apreciaza ceea ce ai in jurul tau, apreciaza-ti prietenii... si multe altele. Pentru a facilita procesul, am creat cu totii o lista de reguli pentru anul viitor (desi in toate posturile blogului de pana acum uram regulile).
Hai sa incercam sa respectam regulile de mai sus, sa incercam sa facem 2010 un an mai bun decat 2009... CURAJ !!!
Dupa un an plin de lucruri rele, urate, dureroase si... persoane cu intentii nu tocmai bune, mi-am dat seama ca nu apreciam fericirea care trebuia. Ajungem sa cautam fericirea in persoana iubita, ajungem sa o cautam intr-un singur loc, dupa care ne punem toate sperantele ca acea fericire va fi cea suprema. Si de fapt nu este. Ori nu este suficienta, pentru ca vrei mult mai mult, ori nu este adevarat pentru tine.
Am cautat 1 an intreg perfectiunea in tot ceea ce vroiam/faceam, fara sa-mi dau seama ca nu vreau perfectiunea si cu siguranta am uitat sa fiu fericita. Fericirea trebuie cautata in tot ceea ce este in jurul tau. Apreciaza ceea ce ai in jurul tau, apreciaza-ti prietenii... si multe altele. Pentru a facilita procesul, am creat cu totii o lista de reguli pentru anul viitor (desi in toate posturile blogului de pana acum uram regulile).
Hai sa incercam sa respectam regulile de mai sus, sa incercam sa facem 2010 un an mai bun decat 2009... CURAJ !!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)