Crede si asteapta

Se zice ca nu te vei implica intr-o relatie noua pana cand nu termini cu toate din trecut. Se spune ca atunci cand astepti cu nerabdare sa ai pe cineva, nu vei avea prea curand. Se spune ca te vei implica intr-o relatie noua atunci cand te astepti mai putin.

Si totusi... se spune, se spune bla bla bla... Cine spune? Cine spune? Si de unde stie acel cineva ca asa va fi si in cazul tau? Sau de ce trebuie sa fie asa? Si sincer, desi poate tindeam sa cred si eu aceste "se spune", nu mai cred. De peste 6 luni nu-mi pasa de nici un baiat in mod exceptional, am trecut peste toate fostele relatii si cu siguranta nu astept cu nici o nerabdare sa ma invite vreunul la vreun suc. Si ei bine, nici unul nu s-a lipit de mine in ultimele luni.

Pe de cealalta parte, este stresant cand esti singur o perioada de cateva luni si cand prietenii incep sa te cupleze, sa-ti aranjeze intalniri, sa-ti spuna zilnic "o sa cunosti si tu pe cineva curand... meriti". Te simti de parca ai dat anunt la matrimoniale la fiecare iesire cu prietenii: "hai mey... esti tanara, ai 23 de ani, studenta la master, experienta de munca, stii sa gatesti, arati bine, esti inteligenta..." Sau mai sunt acele situatii in care prietenii tai spera atat de mult ca vei avea o relatie, incat isi inchipuie la fiecare gest de-al persoanelor de sex opus facute in jurul tau ca vei incepe o relatie cu acea persoana.

Ce sa mai zic ca in ultima vreme mi se tot subliniaza "crede" si "asteapta". Dar mi se pare ca aceste actiuni sunt exagerate. Vorbeam aseara cu un prieten foarte drag: undeva in primele (maxim) 3 relatii, vei fi dezamagit/ranit etc, motiv pentru care pe viitor nu te vei mai deschide la fel de usor sau nu vei mai fi acelasi/aceeasi in urmatoarele relatii. Si tocmai din cauza experientelor anterioare, am invatat sa nu mai "credem" si sa nu mai "asteptam". Nu mai credem absolut deloc in dragoste, in inocenta, puritate etc... Si cu siguranta nu asteptam, pentru ca am fost invatate sa luptam foarte tare pentru ceea ce vrem.

Si totusi, se pare ca totul se rezuma la speranta. Speranta care moare ultima, pentru ca asa se spune. Cica. Sau pentru ca asa este de cand lumea. Dar oare de ce ne continuam viata bazandu-ne in continuare pe etichetele societatii sau pe ceea ce se spune? De ce nu schimbam ceea ce nu ne convine? Oare de fapt inca "credem" si "asteptam" ?