Primul lucru pe lista este cartea de care m-am apucat azi - a 4a, pentru ca eu ador sa citesc mai multe carti in acelasi timp, fiecare reprezentand alt gen. Si aceasta carte, este una de duzina, am cumparat-o intamplator sambata, din dorinta arzatoare de a-mi satisface nevoia de dragoste :) Autoarea ne pune sa alergam dupa Alice, o tanara care parca are parte numai de ghinioane (amuzante rau toate situatiile alea nefericite), dar care este parca salvata intamplator de o veche prietena. Imi place cartea pentru ca in sfarsit iti ofera o farama de speranta ca exista si "salvari", exista acel Patrick care sa observe la personajul principal esenta si care sa plece pe urmele ei...
Patrick era fascinat. Nu mai vazuse niciodata un comportament atat de natural la o femeie. Nu mai vazuse nici o persoana atat de reala. Buclele alea negre si neglijente, obrajii imbujorati. Pus si simplu nu-si putea lua ochii de la ea. Se mandrea cu gustul sau foarte rafinat in materie de femei, numai ca tipa asta nu se ridica la un asemenea nivel. Era un ponei de balta cu coama stufoasa intr-un grajd plin cu cai de rasa. Si-atunci de ce se mai uita la ea?
Al doilea lucru de pe lista a fost cursul la care am asistat astazi la "Managementul cunoasterii" - unde incerca proful sa ne explice ca toate deciziile noastre sunt bazate pe emotii si nu pe ratiuni. Iar eu o matematiciana convinsa, incercam din rasputeri sa-i combat ideile... macar in mintea mea :) Si cica toate deciziile noastre sunt luate dupa primele 2 secunde, cand decidem care ne sunt emotiile. Un alt exemplu oferit de el era "cum recunosti pe cineva cand te intalnesti pe strada?", caci se pare ca nu exista o formula matematica in spate care sa demonstreze ca este folosita de oameni atunci cand ne recunoastem pe strada. Si totusi nu exista niste variabile, constante din capul nostru pe care le inlocuim cand vedem pe cineva si care ne genereaza fata cuiva?
Nu vreau sa accept ca tot ce facem este bazat pe emotii mereu si nu pe ratiune. Viata mea din ultimii ani s-a bazat strict pe ratiune. Teoretic :) Daca practic, noi ne bazam mereu pe emotii si toate deciziile sunt luate, de fapt, dupa doar acele 2 prime secunde? Daca asta ar fi adevarat, inseamna ca toata viata noastra este o minciuna, pentru ca multe lucruri sunt doar complicatiile in care ne bagam singuri atunci cand fugim de responsabilitatea unei decizii... inseamna ca ar trebui sa-i urli deja in fata "tampi, ma scoti draqului la o cafea anul asta?" :) sau din contra ei ar trebui sa fie mai categorici cu noi: "fetito, ne futem sau ne cantarim?" ori "opreste-te ca ma disperi" ori "sincer, m-am indragostit"...
Am senzatia tot mai des, ca trebuie sa-mi inchid toate conturile inainte sa plec. Ceea ce suna urat, dar am senzatia ca asta tre sa fac. Dar daca toate deciziile noastre sunt bazate pe emotii si deciziile sunt luate dupa primele 2 secunde, dupa ce emotia este instalata in suflet, inseamna ca deciziile au fost luate, cartile au fost jucate si conturile sunt deja reglate. Doar ca nu am comunicat deciziile, cartile si conturile... pentru ca nu imi cunosc emotiile.
Ca sa fim salvati, trebuie sa ne cunoastem deciziile.
Ca sa ne stim deciziile, trebuie sa ne cunoastem emotiile.
Si ca sa ne acceptam emotiile, avem nevoie de... noi insine? sau avem nevoie ca cealalta persoana sa ne accepte? Sau de fapt nu ne acceptam niciodata unii pe altii pentru ca nu e la fel de bun ca primul/prima? Sau de fapt nu ne salvam pentru ca suntem o specie egoista?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu