Nu stiu

Degeaba vorbim de trait clipa, pentru ca ne este imposibil. Trebuie sa existe ceva in trecut, care sa nu ne poata lasa sa traim si sa ne bucuram de prezent, ce sa mai zicem de construirea vreunui viitor.

Ma gandeam la senzatia pe care o ai atunci cand te afli in fata prezentului, poate chiar a unui viitor, dar trecutul te tine strans de mana si parca te sufoca. Nu poti spune "da", dar nu poti spune nici "nu". Si spui "nu stiu" si te enerveaza ca te tot intrebi "oare ce-o fi?" dar nu-ti poti raspunde. Si este stresant, pentru ca pe moment nu iti dai seama de ce spui "nu stiu".

Nu stiu. M-am saturat de asteptat. Am impresia ca am asteptat mereu, niciodata nu am trait. Mereu asteptam sa se aseze lucrurile sau sa se intoarca in tara sau sa treaca peste fosta etc. Dar pe noi cine ne asteapta? Niciodata nu e timpul potrivit pentru nimic si pentru nimeni, mereu exista piedici care ne pun la incercare, si mai mereu nu le trecem pentru ca interpretam gresit prezenta lor in viata noastra.

Sincer, as vrea sa stiu atat de multe, dar mi-e imposibil. Nu stiu. Nu stiu daca va fi vreodata momentul potrivit, tipul potrivit, locatia potrivita. Nu stiu daca vom fi vreodata impreuna, nu stiu daca putem ajunge vreodata impreuna in Praga de Craciun, nu stiu daca maine voi mai fi langa tine. Si vreau sa ma incapatanez si sa spun "traiesc clipa", dar singura nu pot face asemenea promisiuni.

Si mai enervant este atunci cand stii ca e o greseala, dar nu o poti indrepta. Si greseala ramane acolo pe vecie si se poate corecta foarte greu. Este enervant cand iti dai seama ca oricat te-ai chinui, nu va fi vreodata posibil.

Indiferent de ce se intampla, pentru ca oamenii sunt diferiti si minunanti, nu stii niciodata la ce sa te astepti. Oare poti vreodata sa traiesti clipa la propriu sau de fapt, ne prefacem intr-un joc superb, ca prezentul conteaza cel mai mult? Oare n-o sa-ti dai seama peste 10 ani ca nu trebuia sa fii atat de nebun, atat de ancorat in trecut, atat de libertin, atat de copilaros si ca... daca ai fi apreciat la timp persoana de langa, poate ai fost mult mai fericit?

PS: oare de ce toti sunteti atat de stupizi incat sa constientizati prea tarziu greselile? Oare de ce va este frica ca este prea superb? Oare de ce sa spui ca ti-e teama si ca vrei si apoi sa retractezi? Oare de ce ne sufocati cu sentimente si trairi, daca a 2a zi le stergeti cu buretele ca pe niste minciuni nerusinate? Oare de ce cand spunem "nu-mi frange inima", ne frangeti aripile ca sa nu putem zbura?