M-am si speriat in seara asta, cand primesc un e-mail de la Ada: "m-am despartit de Eddy". Vorbiseram in week-end despre asta. Apreciez tare mult oamenii care sunt in stare sa-si des seama cand sa se opreasca din ceva care le face rau. Chiar daca ii doare pe moment, dar sunt in stare sa-si dea seama ca daca nu se opresc, o sa-i doara mai rau, mai tarziu. Si ii apreciez pentru ca eu nu imi dau seama mereu cand trebuie sa ma opresc din ceva ce imi face rau.
Uneori avem impresia ca nu stim cand sa ne oprim, avem impresia ca totul va fi bine, ca va trece sau se va rezolva. Dar uneori nu se intampla asa. Uneori nu se mai rezolva. Uneori totul se opreste si/sau isi schimba sensul cu 180 grade. Si doare. Si poate nu-i vedem sensul pe moment. Dar mereu exista un motiv. Solid. Bun. Dureros si fara sens pe moment, dar cu directie in viitor.
Ada, bucura-te ca ne ai pe noi aproape. Bucura-te ca ai avut cui sa-i dai acel e-mail in miez de noapte si ca fetele tale ti-au raspuns in 15 secunde la el. Bucura-te de tot ce ai langa, chiar daca nu ai chef acum de asta. Are sens tot ce se intampla, numai ca uneori nu-l percepem fix atunci.
Si eu cred ca ma rup de Ace. Chiar ca mi-am luat la revedere asa cum n-am facut-o niciodata: adica deloc. Pur si simplu m-am oprit. Ca atunci cand fumezi o tigara sau mananci ceva cu pofta. La un moment dat, te opresti. Nu mai ai chef. Dupa 4 tigari una dupa alta, parca deja te irita a 5a. Si pur si simplu o stingi si te simti satul. Buna tigara, n-ai ce zice, dar ... nu mai vrei. Nu s-a intamplat oficial nimic. Neoficial, mi-a rupt inima iar. Si scuza-ma, dar de 3 ori nu-s nebuna sa trec prin acelasi lucru. Nu e vina lui, ci a situatiei. Nu e vina nimanui, dar povestea mea nu e aici. Cel putin nu momentan.
Povestea mea se scrie acum. O scriu eu. Si e minunata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu