In astfel de momente, imi amintesc de poezia catelului care este lovit, cand il intreaba cu seninatate, daca nu-si da seama ca il doare. Dar nu se opreste si este grav ranit. Oricate sperante mi-am pus mereu in Ace si oricat de multa incredere i-am oferit, la sfarsit mi-a dovedit ca iar am gresit, ireparabil poate. Degeaba toate, degeaba increderea, degeaba sansa acordata a 2a oara. Am sperat ca trebuie sa am incredere si sa-l cred cand spune ca eu il cunosc ca nimeni altcineva sau ca se comporta diferit cu mine - ca e el doar cu mine. Durerea cea mai mare aici apare - ca l-am crezut.
Azi ma bufneste plansul de durere. Abia azi pentru ca la ce palma mi-a dat, dureaza mult pana o asimilez. Si abia azi pentru ca mi-a promis ca nu ma va mai face sa sufar, si desi s-a tinut de cuvant, de fapt m-a facut sa sufar foarte mult, mult mai mult ca prima oara.
Si azi pot spune cu seninatate, dupa 6 luni (cum mi se intampla de obicei), am reusit OFICIAL sa trec peste. Azi m-am imbracat superb pentru mine, nu pentru ca poate ma voi intalni cu el sau ca sa ma agate cineva, ci pentru mine. Azi mi-am facut cadouri scumpe din salariul pe care il primesc de la un job care imi place la nebunie. Azi am fost fericita! Azi m-am bucurat eu, de mine, cu mine, pentru mine.
"Astazi chiar de m-as intoarce, a o-ntelege nu mai pot"
Astazi NU m-as mai intoarce. Astazi am luat decizia, din nou, sa fiu a mea, si doar a mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu