Azi pentru un motiv sau altul, desi aveam foarte multa treaba, mi-am gasit vreo 3 momente in care m-am gandit la mine; ceea ce nu s-a intamplat prea des in ultima vreme. Si intrebarea la care am ajuns, dupa aceste momente, este una simpla: "ratiune, sentimente sau realitate?"
Pentru ca l-as primi inapoi instant, intr-o clipita... si asta doar pentru ca asa imi dicteaza sentimentele, pentru ca asa sunt eu: sentimentala, altruista si pentru ca are nevoie de mine. Dar in clipa urmatoare, imi vine sincer... sa vomit. Cum sa-l primesc inapoi? Si ratiunea incepe sa vorbeasca... dupa tot ce mi-a facut? Ar trebui sa fiu proasta si nebuna sa fac asa ceva. Si apoi incepe realismul... sa-l primesc inapoi? Dar ce? Mi-a cerut asta? De parca ar vrea el asa ceva... nu ma vrea pe mine, daca ma vroia, ramanea langa mine.
Dar ma intreb, in acelasi timp, oare chiar alea sunt cele 3 optiuni? Sau poate nici eu nu stiu sa mai analizez bine, pentru ca sunt subiectiva. Ceea ce ar fi ciudat, mai ales ca nu-mi placea deloc acum ceva timp si... e imposibil sa ajungi sa simti ceva dupa ceva atat de insignifiant.
Sau poate de fapt ne mintim mereu, in speranta ca nu vom sfarsi rau. Daca cineva ar fi citit blogul mereu, poate ar fi observat ca l-am observat pe Freddie acum ceva timp si cum nu vroiam sa-mi dea drumul la mana, desi... nu aveam de ce sa-mi doresc asa ceva la momentul respectiv. Sau cum l-am invitat la dans acum vreo 8 luni, prima oara cand l-am cunoscut, desi nu-mi amintesc sa-l fi simpatizat de atunci (dar la ce mi-a descris cand si-a amintit, suna a comportamentul meu de acum 8 luni cand eram mult mai directa cand vroiam pe cineva). Si poate am fost mereu in negare, pentru ca nu-mi vedeam sansele (ceea ce nici nu consider ca as fi avut) sau pentru ca stiam ca e doar ceva de moment pentru mine, doar o simpla joaca. Si poate acum mi se demonstreaza ca nu m-am jucat sau ca iar m-am pierdut pe parcursul jocului...
Si totusi, indiferent de lucrurile prin care trecem, indiferent cat de fericiti suntem sau cat de dezamagiti, mereu este dificil de ales: ratiune, sentimente sau realitate? Oare stii sa discerni intre ele? Oare stii care e care? Care e ratiune, care e sentiment, ce e realitate? Oare stim sa fim adevarat obiectivi atunci cand suntem implicati?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Kidu, prea multe intrebari. Sunt convins ca stii asta la fel de bine ca mine si ca poti (daca vrei) sa observi din exterior cu mult mai multa claritate. Taurii n-au cum sa fie obiectivi! Le e in fire sa fie intrinseci, introvertiti, spirituali, filosofi daca vrei. Si pentru ca le place un astfel de statut, de multe ori isi resemneaza starea sau non-actiunea punandu-si intrebari ce nasc alte intrebari si tot asa. Si uneori e fun, alteori e trist.
RăspundețiȘtergereE prea multa tristete in ce citesc aici de multa vreme. Pe de o parte pari sau lasi sa se vada un optimism plin, inchegat, activ - si-mi place sa te vad / stiu asa. Pe de alta parte, iti pui intrebari care te rod si care iti bat cuie mari in ceea ce vrei / ai vrea sa faci.
Cred ca ti-ar prinde bine o discutie cu o Balanta :-)
Te referi la vreo Balanta anume?
RăspundețiȘtergere:) Ma refer la o Balanta in general. Intocmai pentru ca in astfel de persoane exista elementul instabilitatii descris mult prea bine de genul acesta de intrebari. Pe de o parte. Pe de alta parte, insa, Balantele reusesc o intruziune dincolo de semnul intrebarii si vad in clar "problema". Tu-ti stii mai bine balantele din preajma.
RăspundețiȘtergere