duminică, 14 iunie 2009

Frica

Stam si analizam mereu tot ceea ce se intampla, tot ceea ce ne inconjoara, ceea ce ni se intampla. Doar ca uneori nu ar trebui sa facem asta. Ar trebui doar sa traim constient clipa.

Si pentru ca vorbeam despre analizat, am dat in conversatie despre analizatul fricii. De multe ori nu facem ceva, pentru ca ne este frica. Nu dam mesaj, nu ne luam inima in dinti si nu mergem s-o/sa-l invitam afara la un suc din frica.

Si totusi analiza fricii e mai adanca. Ti-e frica. Atat. Stii ca o/il vrei, dar nu e momentul. Cine stabileste care e momentul? Sa-ti permiti sa pierzi un tren o data sau sa-l pierzi chiar de mai multe ori, doar pentru ca tu simti atunci ca nu e momentul. Dar de fapt, stabilesti asta pentru doua persoane, nu doar pentru tine. Automat tragi o concluzie, iei o decizie pentru inca o persoana. Si cine esti tu, in definitiv, sa decizi asta pentru amandoi?

Sa traiesti ceva uimitor de frumos, sa traiesti ceva atat de frumos... dar sa-ti fie frica ca nu e momentul oportun pentru a trai asa ceva. De ce sa te pierzi atat in analizat? De ce sa iei tu o decizie?

Si ma intreb: oare e bine sa ne fie frica? Oare e bine sa ne lasam pe mana lor si sa credem ca deciziile luate de el/ea pentru noi sunt deciziile bune?

O melodie care rascoleste trecutul, care readuce in prezent trairi, care chestioneaza viitorul, o melodie pe care acum mult timp mi-a "dedicat-o", o melodie care-l declara melancolic, dar care totusi sugera ca se abtine de la ceva din vreo frica tampita. Si aici insist si mi-ar fi placut prea mult sa-mi si raspunda candva la ea: "cat de sigur esti ca nu-ti va parea rau, cu adevarat?"




PS: poate m-au complesit amintirile, poate am (re)citit prea multe discutii de acum 3 ani, poate mi-am amintit de vise neimplinite sau implinite partial, doar pentru ca m-am lasat purtata de el si de deciziile lui. M-am lasat cu totul pe mana lui, am avut incredere si am stiut ca face bine. Acum sunt impacata, dar nu ma pot abtine: "oare nu va regreta el?" Si atunci, abia atunci, poate, ne vom da seama ca e prea tarziu si ca nu trebuia sa se intample asa ceva, ca trebuia sa fie altfel; dar "astazi chiar de m-as intoarce, a-ntelege n-o mai pot"

3 comentarii:

  1. Daca e un lucru ce l-am invatat de la ..el ,e sa nu mai gandesc in numele lui .Nu mai vreau sa ma gandesc ce-i trece prin cap acum.Nu am cum sa stiu vreodata asta...Nu vreau sa mai gandesc pentru el .Nu o data am facut-o ,si nu e nici bine ... nu e nici corect,pentru niciunul.
    Si Kidu , va veni ziua in care va regreta ca asa s-a intamplat intre voi .Va veni ziua in care ceva,o raza de soare jucausa,un parfum ,un miros,ii va aduce aminte de tine .si se va gandi la ce a avut,si ce a pierdut..si poate...poate,veti discuta ,din nou ... insa altfel ,de la un alt nivel,de data asta.
    Ti-e frica ?
    Si mie ...

    <3 always,
    Ada

    RăspundețiȘtergere
  2. Am descoperit de curand ca frica este autoimpusa. Vorba aia...totul este mental...si totusi imi era frica sa fiu eu insumi...sa fac lucrurile gresite...sa iau deciziile nu tocmai ok...imi era frica de ursi...(care sunt draguti ei priviti de departe:)). Acum invat sa nu imi mai fie frica....sa fiu doar eu...uneori...fara masca sau machiaj...fara sa imi pese de ceea ce cred altii...incerc sa imi las fricile la o parte...sa merg pe munte fara sa imi fie frica k ma intalnesc cu ursul...

    Si da...devenim tot mai mult legati de frica...sau frica guverneaza uneori actiunile noastre...dar uneori trebuie sa spui stop...uneori trebuie sa lucrezi impotriva acelei voci interioare care iti spune: "nu, nu pot face asta" deoarece ti-e frica...totul tine de autocontrol si de cat de sigur/a pe tine esti...Dare!

    Luv my girls,

    Deda

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu as indrazni sa adaug... "indrazneste pana nu e prea tarziu!"

    Ma bucur ca am indraznit cu Aidan, ca am riscat si ca am incalcat regulile. Iar Ace a intarziat deja prea mult.

    Deci indrazniti pana nu e prea tarziu. Poate nimeresti ceva cute, asa ca mine :P

    RăspundețiȘtergere