Momentan suntem la varsta la care inca speram la acel/aceea si din cauza asta suntem in stare sa spunem pas inainte de a ajunge in vreun punct mai important, doar din cauza unei chestii marunte. Pentru ca suntem convinsi ca exista ceea ce ne dorim. Pentru inca credem in acel ideal.
Interesant ar fi sa ne trezim peste ani de zile, in relatii cu persoanele refuzate in trecut, pentru ca ne vom da seama ca de fapt am gresit; pentru ca poate ne vom da seama ca nu am facut toate compromisurile pe care ar fi trebuit sa le facem sau pentru ca poate ne vom da seama ca nu ne-am straduit destul pentru a construi relatia.
Si de fapt, din punctul meu de vedere, o relatie este o relatie doar in momentul in care ajungi la compromisuri, cu adevarat. Si sincer, mi se pare ca asta este adevarul. Renunti fara sa vrei la anumite lucruri, unele mai mari, altele mai mici. Poate renunti la faptul ca esti obosit si te duci sa-i aduci ceva din masina, desi n-ai chef. Poate renunti la fumat. Poate renunti la invatat la un examen. Poate cheltui mai multi bani, doar ca sa-i faci pe plac, poate renunti la a iesi afara zilnic cu prietenii, poate renunti la un serial... Si sincer, fiecare are alta valenta, pentru fiecare dintre noi. Pentru unii nu este important renuntatul la un serial, dar poate pentru celalalt este.
Dar avand in vedere lipsa de comunicare intre parteneri, nu vor ajunge niciodata sa cunoasca cu adevarat potentialul relatiei. Renunti doar pentru ca nu-ti place ceva anume. Dar poate persoana aceea nici nu este asa, ci a ajuns sa faca anumite compromisuri de dragul tau si nici ei/lui nu-i place sa faca respectivul lucru. Sau poate va vrea sa faca anumite compromisuri, care nu sunt majore pentru el/ea si relatia va reusi.
Stau acum, in miez de noapte, si ma intreb: oare cate relatii sunt esuate in start din cauza compromisurilor? Oare cate relatii sunt taiate mult prea devreme de a le cunoaste potentialul, din cauza compromisurilor, a lipsei de implicare sau a lipsei de comunicare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu