Visare - partea a 3a

Nu stiu ce am, dar parca plutesc. Mintea mea zboara, atat de departe... e prima oara in viata mea cand nu gandesc nimic. Sunt aici, sunt nicaieri. Sunt langa tine, dar de fapt am fost langa el. Care el? Nimeni.

Am chef de adrenalina aia de moment... n-ai vrea sa mergem pana la mare, sa stau si eu sa ma uit la mare sau sa invat sa zbor sau sa ma pierd cu orele? De fapt iar visez probabil. Ce-as bea o cafea de 1 leu pe plaja sau ce-as fugi cu masina pana in Bulgaria, doar asa... de plictiseala.

Vreau camera aia de hotel/apartament, cu vedere la bulevard, sa vad luminile care ma fascineaza, sa ma pierd cu orele in peisaj si visare, si-apoi sa vina sa ma fure sa facem nu stiu ce nebunie...

Mergi cu mine acum departe, oriunde vrem, doar asa? Suna-ma! Hai! :)

Mi-e mintea aici, dar parca departe. Cat visam acum adineauri si cat de seaca sunt acum. Asa am obosit de la jocurile mintii. Am analizat azi cu mama: primii ani de casnicie sunt faini cu un om nebun langa tine, dar cu timpul va calmati. Si-atunci de ce ma chinui sa-l prind pe el nebun?

Nota de plata

Mi-am dat seama ca nu am acoperit un subiect destul de interesant... cine achita nota de plata si ce inseamna. Stiu ca s-au scris tone de articole pe tema asta, dar nu cred ca avem parerea special adaptata pentru Bucuresti. Pentru ca atunci cand esti aici, parca lucrurile sunt tratate altfel.

Unele persoane prefera sa plateasca "fiecare ce-a consumat". Altele spun ca este normal sa plateasca baiatul. Sunt fete care se incapataneaza sa-si demonstreze "taria" prin faptul ca niciodata iubitul lor nu achita integral nota de plata. Sunt persoane care considera ca daca baiatul achita, atunci este o intalnire "personala" (cuvantul din engleza ar fi "date"); daca achita fiecare ce-a consumat, atunci este o intalnire profesionala. Desi exista inclusiv exemple personale care sustin ca dupa ce s-a achitat separat la prima intalnire, a urmat o relatie lunga si frumoasa, in care doar el a platit :)

Lucrez intr-un domeniu (sa zic asa) unde am fost obisnuita (ca sa nu zic crescuta in spiritul acesta) ca nota de plata sa fie achitata de persoana cu care ma intalnesc. Poate din cauza "domeniului" sau poate si pentru ca sunt fata. Si totusi in seara asta, dupa ce mi s-a subliniat destul de atent cat de profesionala este intalnirea, am achitat fiecare partea lui. Desi pana acum acest lucru nu s-a intamplat, ba chiar au existat situatii in care persoana in cauza m-a flatat achitand o nota de plata mult mai mare, pe principiul "domeniului" in care lucrez. Aaa... si nu e o chestiune financiara, ca a avut grija sa-mi sublinieze ca nu o duce rau cu banii anul asta, in ciuda crizei financiare de care se plange toata lumea.

Ma rog, nu critic, vreau doar sa analizez un gest aparent nesemnificativ, dar care m-a indreptat cu gandul catre un singur lucru. Cine acopera nota de plata, caci aceasta este o situatie noua, si ce inseamna modul de achitare: nu mai analizezi daca este o intalnire pentru ca el acopera nota, ci... ce? Cand ne-am intalnit profesional se achita nota integral, cand este o intalnire nu? E invers decat o situatie normala? Si de fapt, ce inseamna o situatie normala atunci cand se achita nota - achita el integral, se achita separat, ce?

Total

N-am visat. Si aparent desi ma chinui din rasputeri sa fiu lucida, sa nu analizez, sa nu ma implic, sa merg cu valul, sa fiu egoista, sa fac ce vreau... nu-mi iese.

Azi dimineata aveam cea mai tare senzatie din lume. Simteam ca am cucerit Everestul. Ma simteam excelent - satisfacuta, nebuna, doritoare de aventuri, in stare de orice, ma simteam eu bine cu mine. Nu asteptam nimic, nu vroiam ceva anume, aveam tot ce imi putea dori, facusem tot ce imi dorisem, eram super bine. Si credeam ca am reusit sa rezolv un alt mare mister: nu e adevarat ca fetele nu pot face sex fara implicari sentimentale, ci baietii nu stiu sa interpreteze semnele.

Fetele pot face sex fara implicari emotionale foarte usor. Faptul ca iti cere si o a 2a, nu inseamna ca s-a indragostit de tine, ci doar ca-i place foarte mult sexul cu tine. S-ar putea chiar ca nici macar sa nu te placa pe tine personal, ci doar actul in sine cu tine. Nu este neaparat adevarat pentru toate cazurile, la fel cum se spune ca si baietii se pot indragosti dupa o singura partida de sex.

Povestea merge prea in spate si prea asemanator cu ceea ce mi s-a intamplat in trecut. Acum cateva luni, dupa cum am si scris aici, mi-am dat seama ca se pierduse tot. Privirea nu mai era acolo. Noi nu mai eram. Si acela a fost momentul in care neoficial am trecut peste. Eram atat de impacata cu ideea... Si intr-o singura saptamana s-a schimbat tot, fara sa pot controla nimic. Dupa o atitudine de barbat (in sfarsit), cand simteam ca ma iau fiori cand il aud atat de impunator si sigur pe el, a dat-o in atitudine de... te plac. Iar azi, cand eram atat de fericita ca nu insemnase nimic pentru mine, a dat cu bata in balta.

Sunt semne pe care nu stiu cum sa le mai interpretez sau daca sa le mai interpretez. TU... tre sa te loveasca trenul in cap ca sa-ti dai seama? Ce e atat de greu sa intelegi ca plec peste 3 luni si ca nu vreau complicatii? Si mai si intreaba senin: "ce complicatii?" Era atat de greu sa stai cu mine in situatia actuala si sa nu-mi pomenesti de alta? Cat timp sunt langa tine, EU sunt langa tine! Pana plec, nu ma intereseaza... vreau sa fiu egoista... merit!

Apoi am avut revelatia suprema :) Mereu mereu ne inchipuim ca o sa-i loveasca si o sa-si dea seama pana nu e prea tarziu ca locul lui e langa tine. Si mereu ne inchipuim acest lucru pentru ca asa am fost obisnuite. Mereu se intoarce - filme, povesti, carti, povestea unei prietene d-ale unei prietene. Niciodata in viata noastra. Mereu mi-am dorit ca Ace sa-si dea seama dupa 5 ani (cum a si promis) si sa vina sa ma "salveze". Acum m-am surprins ca as fi sperat sa faca la fel Freddie. Si de fapt nu speram pentru ca imi doream, ci pentru ca asa am fost obisnuita si crescuta. Bullshit... Freddie e prea cu mintea in alta parte sa-si dea seamna ca semnele exista pentru ca ne potrivim.

Azi n-am intrebare, n-am o dilema... azi sunt obosita si vreau sa revin la starea de acum o saptamana in care imi pasa de mine. Chiar as vrea ca cei 2 tipi din viata mea momentan sa renunte la a fi egoisti si sa inceapa sa le pase de mine, pentru ca merit!

Oare am visat?

Dupa 3 luni nebune nebune, in care aparent cica am respins vreo 3 baieti, in ultima saptamana toate nebuniile s-au schimbat. Aparent. Nu vreau sa-i iau pe rand, pentru ca important este ceea ce s-a intamplat cu mine in acest timp.

M-am suparat pe el, rau de tot, m-a deranjat ceva si cum sunt foarte principiala, am taiat orice legatura cu el. Dar cat timp nu am vorbit cu el, mi-am dat seama ca mintea mea zbura la el. Ceea ce era ciudat, pentru ca nu ma asteptam sa imi pese. Tresaream la o anumita culoare de tricou, la o anumita culoare si forma de masina si mai ales tresaream cand ii pomenea lumea din jurul meu numele sau imi cereau parerea despre el. Nu ma asteptam sa-mi pese. Si aparent sunt cica cucerita. Si totusi principiile mele, interpretand comportamentul lui si scuzele pe care le-a folosit pana acum, ma imping spre a nu-mi pasa.

Cat despre Freddie... caci da, se pare ca dupa o perioada de nervi si suparare si multe altele, a inceput sa vorbim iar normal... de 4 nopti dormim in acelasi pat. Eu ma comportam ca si cum dorm cu o perna mai mare in pat. Dar aseara... am adormit, foarte normal, fara nici un semn si... in miezul noptii, m-am miscat, s-a trezit si a inceput sa ma sarute. Sau nu? Visam...? oare chiar e posibil sa visezi ceva care pare atat de real? Am incercat sa ma agat de dovezi ca (nu) s-a intamplat, dar nu am gasit. Mi se tot demonstreaza ca exista ceva intre noi, ceva care nu poate fi explicat verbal. Vrea foc la tigara, nu gaseste, apar eu in fata lui si... gata. Am nevoie de ceva anume si apare el in fata mea si se rezolva. Daca vorbeste, uneori numai eu il aud.

Ce sa mai zic ca saptamana asta si-a facut Ace profil de facebook. Si chestia asta m-a dat peste cap atat de tare... sa-i vad poza, sa-i vad fata... mai ales ca nu am vorbit cu el de peste 8 luni. Dar uimitor, m-am calmat extrem de repede dupa 30 minute, adormind in bratele lui Freddie. Stiu ca suna fucked up, dar nu are nici o legatura. Doar mi-am dat seama ca mi-e dor de Ace si ca ce-a fost a fost candva, a fost superb din punctul meu de vedere si ca... sper ca e mandru de mine ca am fost acceptata sa plec pe o pozitie tare intr-o alta tara.

Eu nu stiu ce simt. Eu nu stiu ce vreau. Stiu ca plec in 3 luni si chestia asta ma panicheaza enorm, mai ales sentimental. N-am chef de complicatii, ajuta-ma sa fie totul bine pentru mine. Mai ales ca in ultima vreme am impresia ca toti baietii din viata mea, isi joaca cartile ca se le fie lor bine. Oare chiar merit eu sa fiti voi egoisti? Ce am facut eu ca sa merit sa va fie voua bine si mie sa-mi fie complicat?

Si totusi, singura intrebare care imi vine in cap, valabila pentru toate lucrurile/situatiile din viata mea este: de ce imi pasa? (ajutati-ma cu raspunsurile voastre la aceasta intrebare)

Salvarea ?

Azi a fost o zi interesanta... am avut impresia constanta, in ultimele 24 de ore, ca parca cineva vrea sa-mi transmita ceva.

Primul lucru pe lista este cartea de care m-am apucat azi - a 4a, pentru ca eu ador sa citesc mai multe carti in acelasi timp, fiecare reprezentand alt gen. Si aceasta carte, este una de duzina, am cumparat-o intamplator sambata, din dorinta arzatoare de a-mi satisface nevoia de dragoste :) Autoarea ne pune sa alergam dupa Alice, o tanara care parca are parte numai de ghinioane (amuzante rau toate situatiile alea nefericite), dar care este parca salvata intamplator de o veche prietena. Imi place cartea pentru ca in sfarsit iti ofera o farama de speranta ca exista si "salvari", exista acel Patrick care sa observe la personajul principal esenta si care sa plece pe urmele ei...

Patrick era fascinat. Nu mai vazuse niciodata un comportament atat de natural la o femeie. Nu mai vazuse nici o persoana atat de reala. Buclele alea negre si neglijente, obrajii imbujorati. Pus si simplu nu-si putea lua ochii de la ea. Se mandrea cu gustul sau foarte rafinat in materie de femei, numai ca tipa asta nu se ridica la un asemenea nivel. Era un ponei de balta cu coama stufoasa intr-un grajd plin cu cai de rasa. Si-atunci de ce se mai uita la ea?

Al doilea lucru de pe lista a fost cursul la care am asistat astazi la "Managementul cunoasterii" - unde incerca proful sa ne explice ca toate deciziile noastre sunt bazate pe emotii si nu pe ratiuni. Iar eu o matematiciana convinsa, incercam din rasputeri sa-i combat ideile... macar in mintea mea :) Si cica toate deciziile noastre sunt luate dupa primele 2 secunde, cand decidem care ne sunt emotiile. Un alt exemplu oferit de el era "cum recunosti pe cineva cand te intalnesti pe strada?", caci se pare ca nu exista o formula matematica in spate care sa demonstreze ca este folosita de oameni atunci cand ne recunoastem pe strada. Si totusi nu exista niste variabile, constante din capul nostru pe care le inlocuim cand vedem pe cineva si care ne genereaza fata cuiva?

Nu vreau sa accept ca tot ce facem este bazat pe emotii mereu si nu pe ratiune. Viata mea din ultimii ani s-a bazat strict pe ratiune. Teoretic :) Daca practic, noi ne bazam mereu pe emotii si toate deciziile sunt luate, de fapt, dupa doar acele 2 prime secunde? Daca asta ar fi adevarat, inseamna ca toata viata noastra este o minciuna, pentru ca multe lucruri sunt doar complicatiile in care ne bagam singuri atunci cand fugim de responsabilitatea unei decizii... inseamna ca ar trebui sa-i urli deja in fata "tampi, ma scoti draqului la o cafea anul asta?" :) sau din contra ei ar trebui sa fie mai categorici cu noi: "fetito, ne futem sau ne cantarim?" ori "opreste-te ca ma disperi" ori "sincer, m-am indragostit"...

Am senzatia tot mai des, ca trebuie sa-mi inchid toate conturile inainte sa plec. Ceea ce suna urat, dar am senzatia ca asta tre sa fac. Dar daca toate deciziile noastre sunt bazate pe emotii si deciziile sunt luate dupa primele 2 secunde, dupa ce emotia este instalata in suflet, inseamna ca deciziile au fost luate, cartile au fost jucate si conturile sunt deja reglate. Doar ca nu am comunicat deciziile, cartile si conturile... pentru ca nu imi cunosc emotiile.

Ca sa fim salvati, trebuie sa ne cunoastem deciziile.
Ca sa ne stim deciziile, trebuie sa ne cunoastem emotiile.
Si ca sa ne acceptam emotiile, avem nevoie de... noi insine? sau avem nevoie ca cealalta persoana sa ne accepte? Sau de fapt nu ne acceptam niciodata unii pe altii pentru ca nu e la fel de bun ca primul/prima? Sau de fapt nu ne salvam pentru ca suntem o specie egoista?

Ipocrizie

Nu stiu daca incep sa fiu mai atenta la ce se intampla in jurul meu pentru ca plec in mai putin de 14 saptamani sau pentru ca sunt singura de mai multa vreme...

Saptamana asta m-am tot lovit de oameni rai, ipocriti sau aroganti, mi-am dat seama ca toti suntem atenti doar la lucruri superficiale, nu la lucrurile care sunt cu adevarat importante. De cate ori nu ti-a fugit privirea la unghiile persoanei cu care stai de vorba? Sau de cate ori nu te-a enervat ca o fata nu era machiata intr-un fel anume? Sau de cate ori nu te-a enervat noua tunsoare a iubitului? De cate ori nu ai observat ca... "hmmm... are urechile ciudate din pozitia asta"?

Ce conteaza? Toate astea si multe altele sunt superficiale, nu conteaza sau se pot schimba prin feedback. Ce conteaza toate astea? Nu conteaza mai mult cum este omul ala in interior, cum ii arata sufletul, care ii este personalitatea, cum gandeste? Si apoi mai si acuzam ca se uita unii oameni doar la acele lucruri superficiale. Toti facem asa. Mai devreme sau mai tarziu, observam chestiile superficiale si le comentam. Cu ce drept si de ce?

Mi se pare mult mai pertinent sa te deranjeze cum te trateaza omul ala. De exemplu, sa-ti dea impresia ca ii place de tine (macar ca prieten/a) si cand ii sunt prietenii in preajma sa te ignore sau sa te trateze ca si cum n-ai fi deloc important/a. Sau de exemplu, sa iti dea impresia ca ii pasa de tine, dar sa te ignore 2 ore.

Suntem ipocriti, ignoranti sau rai, fara sa ne dam seama. Si nu vreau sa fiu rea, mai ales in situatia de fata. Nu merita sa ne consumam cu lucruri superficiale... adora omul de langa tine, pentru ca gandeste asa la varsta lui, pentru ca este inteligent, pentru ca te face sa razi, pentru ca stie sa-ti raspunda cu mistouri, pentru ca te intelege, pentru...stii tu mai bine pentru ce.

Serios, mai am 14 saptamani de stat aici si o sa-mi fie dor de a comenta fetele, baietii si viata din Bucuresti/Romania. De ce sa le umplu cu oameni rai, ignoranti, ipociziti sau mai stiu eu cum?

PS: aaa... am mai primit saptamana asta o remarca teribila: "mai bine ca te-ai suparat pe el, oricum nu va potriveati"... de unde stii mey ca nu ne potriveam? Tot superficial examinezi problema... nu poti spune ca 2 persoane nu sunt compatibile pana nu-i cunosti pe amandoi foarte bine din punct de vedere intelectual/mental...